În proiectul „Vecinul meu, Patrimoniul” dorim să stimulăm înțelegerea și aprecierea patrimoniului local din cartierul Titan. Astfel, printr-o serie de activități specifice educației culturale, vom cartografia patrimoniul acestui cartier alături de elevii și profesorii Școlii Gimnaziale „Federico Garcia Lorca”, apoi vom realiza două trasee culturale urbane.
CHESTIONAR
Am început prin lansarea unui chestionar către elevii școlii și familiile acestora pentru a identifica acele repere culturale care creează spiritul cartierului Titan. Care sunt primele cuvinte care vă vin în minte când vă gândiți la acest cartier? Care sunt clădirile, personalitățile, spațiile publice sau poveștile lui reprezentative? Sunt întrebări despre ce face Titanul Titan la care oricine poate reflecta și ne poate răspunde.
TABĂRĂ
Între 29 iulie – 2 august, am organizat o tabără urbană pentru elevii Școlii Gimnaziale „Federico Garcia Lorca”. Timp de de o săptămână, copiii participanți au avut ocazia să-și redescopere cartierul prin intermediul patrimoniului în sensul său cel mai larg și mai personal. Ce face ca un obiect, un loc sau o poveste să devină prețioasă pentru celălalt am aflat împreună prin intermediul mai multor activități creative, de investigare (inclusiv prin scurte deplasări în împrejurimile școlii) și de echipă. Toate activitățile au fost coordonate de echipa Asociației Da’DeCe, alături de câțiva artiști colaboratori și profesori din școală.
Pentru mai multe detalii citiți
TRASEE
La finalul taberei avem suficient material pentru a creiona cele două trasee culturale urbane. Acestea se vor materializa prin două hărți în format fizic și digital, precum și prin 10 panouri educative stradale care vor marca 10 obiective de patrimoniu (uman, natural, construit, industrial, material sau imaterial) din cartierul Titan. Traseele se vor adresa copiilor și familiilor lor, locuitorilor și vizitatorilor cartierului, și vor fi lansate în luna octombrie, când elevii particpanți la tabăra urbană vor deveni ghizi pentru colegii lor.
KIT PEDAGOGIC
În paralel, vom crea un kit pedagogic care va fi accesibil liber tuturor cadrelor didactice interesate din școala parteneră sau din școlile învecinate și care va putea fi folosit ca metodologie pentru activități viitoare în cadrul programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde”.
Cunoașterea și implicarea copiilor și familiilor în proiectele culturale din cartierul lor au o mare importanță pentru dezvoltarea comunităților și conservarea identității culturale locale. Prin înțelegerea, aprecierea, revitalizarea și promovarea patrimoniului local, copiii devin mai conectați la istoria și specificul comunității lor, devenind cetățeni activi și responsabili, capabili să-și exprime opinii și să contribuie la viața culturală și socială.
ECHIPA PROIECTULUI
Asociația Da’DeCe: Iulia Iordan, Monica Bumbeș, Mona-Silvia Timofte, Alexandra Zbuchea
Școala Gimnazială „Federico Garcia Lorca”: Diana Florentina Basalic, Alina Vulpe, Ioana Ciocoiu, Cristina Anca Marin, Andreea Floreanu, Gabriel Ioniță, Elena Brandiburu, Adriana Obreja Crețu
Artiști invitați: Mihai Iordache (muzician, saxofonist), Andreea David (coregrafă), Alex Icodin (grafician, profesor de design)
* * *
„Vecinul meu, Patrimoniul” este un proiect de educație prin cultură, realizat de Asociația Da’DeCe în parteneriat cu Școala Gimnazială „Federico Garcia Lorca” și Primăria Sectorului 3 și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Partener media: Radio România Cultural
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.