Suntem un grup de părinţi, educatori de muzeu, artişti, în unele cazuri câte ceva din fiecare. Ne-am strâns pentru a propune programe inedite pentru copii şi tineri şi pentru a oferi copiilor noştri ce e mai bun şi interesant, interactiv şi amuzant în domeniul cultural.

Raluca Neamu

Sunt specialist în educaţie muzeală și management cultural cu experienţă îndelungată și bogată. Sunt lector în domeniul educaţiei muzeale şi a managementului de proiect și coautor al unor volume de specialitatem serioase, dar care oscilează invariabil între artă, muzee și copii. Sunt atrasă de inedit în educaţie, de metodele de accesibilizare a patrimoniului cultural pentru public într-un mod atractiv şi eficient și de colaborarea cu artiștii care schimbă lumea uite-așa ! Sunt președinte al Asociației Da’DeCe și, deși îmi plac toate astea foarte tare, cel mai mult mă distrez cu cei doi copii, Ilinca şi Andrei, care mă inspiră să descopăr ce frumos este să te joci cu cuvinte, sentimente sau obiecte și să percepi lumea altfel decât o fac adulții.

Iulia Iordan

Sunt educator muzeal, curator și autoare de cărți pentru copii. Am studiat filosofia, pedagogia și istoria artei, experimentând de-a lungul timpului diverse modalități de a adapta domenii sobre pe înțelesul copiilor. În prezent sunt coordonator creativ în cadrul Asociației Da'DeCe unde inventez alături de restul echipei proiecte culturale care au ca scop apropierea copiilor de patrimoniu, filosofie, literatură sau artă contemporană. Scriu povești din anul 2012, două dintre acestea fiind premiate la concursurile de carte românească pentru copii. Mai multe lucruri despre mine puteți citi pe site-ul meu personal: www.iuliaiordan.ro

Alexandra Zbuchea

Sunt parte a Asociației Da’DeCe deoarece cred cu tărie că este extrem de importantă educația prin cultură și înțelegerea artei, patrimoniului și a istoriei de către copii. Consider că numai o educație solidă în această zonă și înțelegerea de timpuriu a fenomenelor și evoluției culturale a unei societăți pot ajuta copiii să devină cetățeni activi și persoane spirituale în același timp. Acest deziderat se poate atinge în mod plăcut prin intermediul programelor creative și antrenante ale asociației. Cred că experiența mea în marketing cultural, training și cercetare pot ajuta asociația să își atingă misiunea.

Monica Bumbeș

Practica mea fotografică îmi stârnește imaginația, îmi eliberează spiritul creativ, mă bucură și mă ajută să înțeleg; e o modalitate de a visa, experimenta, persevera și a mă exprima; este și o cheie care-mi deschide nenumărate uși către mine și către lume... A intra în contact direct cu arta de oricare fel, ne face să trăim și să multiplicăm aceste experiențe bune și ne îmbogățește foarte mult. Entuziasmul comun de a le transmite și a-i face pe copii părtași ai tuturor acestor descoperiri este cel care m-a conectat cu echipa DaDeCe. Aici am găsit un entuziasm bine canalizat, structurat și închegat care dă naștere unor întâlniri memorabile cu arta și patrimoniul.

Mona-Silvia Timofte

Formator și educator muzeal, lucrez în special cu preșcolari și adolescenți facilitând experiențe de învățare și descoperire personală prin intermediul patrimoniului muzeal. Consider că parcursul meu academic atipic, cu o specializare în economie, studii de artă și design, muzeologie și științele educației îmi oferă o perspectivă unică asupra manierei în care putem crea legături între colecțiile unui muzeu și nevoile de învățare, interesele și așteptările vizitatorilor. Atunci când nu susțin ateliere pentru copii sau tineri, facilitez sesiuni de formare în domeniul educației muzeale pentru profesioniști care lucrează în instituții de cultură sau de învățământ. Citesc cu plăcere literatură pentru copii, colecționez cărți ilustrate, sunt atrasă de facilitarea grafică și îmi place să îmi aranjez gândurile și ideile de proiecte în hărți mentale.