Împrietenim copiii și tinerii din România cu muzeele și patrimoniul

Proiectele noastre se bazează pe o educaţie a emancipării culturale care implică în aceeaşi măsură formarea artistică, umană şi socială. Prin programele noastre promovăm încrederea în sine, dezvoltarea personală a copilului şi transformăm muzeul (sau alte locuri care deţin obiecte de patrimoniu) într-un spaţiu locuit şi viu, plin de obiecte care vorbesc pentru că le ascultăm şi pentru că ne pasă ce comunică. Prin culoare, asprime sau moliciune, prin textură, sunet, sau personaje, ele îşi spun istoriile într-un limbaj personalizat. Suntem aici, cu mic, cu mare, ca să le ascultăm și să le inventăm cu sens! Pentru aceasta folosim metode moderne şi inedite de interpretare a patrimoniului: teatrul muzeal, improvizaţia dramatică, storytelling (dramatizarea poveştilor) şi ţinem cont de tendinţele moderne în psihologia copilului şi a tinerilor: inteligenţa multiplă, diferitele stiluri de învăţare (cercul lui Kölb), învăţarea constructivistă şi altele.

Misiune

Asociația Da’DeCe reinventează și adaptează conceptul de Muzeu al Copilului, prin expoziții tematice itinerate în zone și comunități diverse. Muzeul Da’DeCe este locul unde patrimoniul și artele contemporane dau naștere la noi idei, întrebări și emoții. Este locul în care copiii se manifestă ca persoane creative și curioase, adoptă atitudini și valori noi și responsabile față de patrimoniu și explorează forme inedite ale artelor contemporane, ca parte dintr-o comunitate conștientă de sine și de valorile acesteia. Valorile culturale clasice sau contemporane devin prin joacă dovada creativității și inspirației copiilor și adolescenților folosind mijloace digitale, naturale, de co-creație, poveste, implicare, contact direct cu patrimoniul și întâlniri cu artiștii.

Ce facem: 

[services]