Cei interesați de muzee, cei care frecventează cu copiii aceste spații sau participă la programele educaționale oferite în muzee ar răspunde probabil ”Da, muzeele pot fi spații prietenoase cu copiii”. Alții probabil că răspund cu hotărâre sau cu jumătate de gură că muzeele nu sunt prietenoase pentru copii și nici măcar pentru adulți. Desigur, e dificil să generalizăm, unele muzee fiind mai atente la nevoile copiilor și propun mai multe activități pentru ei. Alte muzee pot fi considerate ”prăfuite” și neinteresante pentru mai toate tipurile de public, în ciuda colecțiilor valoroase prin prisma valorii culturale.

Având în vedere aceste peisaj difuz, Asociația DaDeCe și-a propus să atragă atenția asupra potențialului extraordinar pe care îl au muzeele pentru dezvoltarea copiilor. Un inventar neexhaustiv al beneficiilor diverse pe care copii (dar nu numai ei) le au ca urmare a vizitei la muzeu cuprinde următoarele dimensiuni: o mai consistentă cultură generală, creșterea spiritului critic, dezvoltarea creativității, flexibilitate mentală și noi moduri de gândiri, remediu, o mai bună autocunoaștere și înțelegere a celor din jur, o creștere a empatiei, etc. Acestea se pot obține prin interacțiune repetată cu patrimoniul, prin explorare și joc. 

În ciuda acestor beneficii, muzeeele din România sunt destul de puțin vizitate. Având în vedere acest fapt, Asociația a derulat o campanie de conștientizare a importanței muzeelor în dezvoltarea copiilor. Sperăm ca argumentele noastre, așezate în vizualuri în mod inspirat de Andrei Cîmpeanu să vă inspire să vizitați tot mai des diverse muzee. 

Această campanie a fost co-finanțată de AFCN.