Se spune că o imagine face cât o mie de cuvinte. Dar o colecție întreagă de imagini, tururi virtuale, activități, trasee și câte și mai câte din muzeele noastre și ale lumii?

Cu o imagine a unui obiect de patrimoniu putem stârni o mie de cuvinte și idei cu ajutorul cărora să captăm atenția copiilor la începutul lecției, să aplicăm o metodă de instruire sau să consolidăm anumite cunoștințe. Numiți orice disciplină și orice competență specifică acesteia și, la intersecția lor, poate sta un obiect de patrimoniu.

Nu trebuie să fim neapărat într-un muzeu pentru a folosi obiecte de patrimoniu drept mijloace de instruire în cadrul procesului de predare-învățare-evalaure din școală  școală. Putem aduce muzeul la noi cu ajutorul resurselor digitale extrem de bogate și interesante pregătite de muzee și de educatori culturali, adresate atât direct copiilor, cât și profesorilor, ca sprijin în activitatea didactică.

Așa cum uneori este greu să ajungem la muzeu, la fel de dificilă poate fi și navigarea prin lumea largă a internetului, pentru a găsi ce ai nevoie. De aceea am făcut un pas înainte și am creat o colecție de resurse digitale care valorifică obiectele de patrimoniu: de la imagini la tururi virtuale prin muzee și aplicații interactive, activități integrate în ghiduri, trasee ori kituri pedagogice. 

Pentru o mai bună orientare, am structurat această colecție pe două secțiuni și pe categorii:

📍 Kituri pedagogice, povești educative, ghiduri și manuale interactive, colecții digitale

📍 Tururi virtuale ale unor muzee din România și din străinătate

Ceva nou, ceva diferit, ceva vizual – o bună rețetă pentru a capta atenția copiilor în clasă. O imagine cu reproducerea unei opere de artă dintr-un muzeu (fie proiectată, fie tipărită) întrunește cele trei condiții și poate deschide orice subiect. Aceste colecții digitale ale muzeelor au și alte avantaje: pot fi explorate după cuvinte cheie, oferă reproduceri fidele și la o calitate superioară față de cele găsite întâmplător pe internet, educă și dezvoltă simțul estetic.

Pentru a satisface nevoia copiilor de „mișcare” în mediul digital, există tururile virtuale prin muzee. Știați că nu doar marile muzee se deschid astfel? De exemplu, platforma „Muzee de la sat” vă dă posibilitatea să explorați descoperiți peste 60 de muzee din zona rurală a Moldovei, Munteniei și Dobrogei. 

Pentru dirijarea învățării, o serie de activități corelate cu competențele specifice disciplinelor din curriculumul pentru învățământul primar pot fi preluate sau adaptate din kiturile pedagogice create de asociația noastră și de alte organizații.

Contactul fizic cu obiectul, materialitatea, senzorialitatea, atât de importante mai ales la vârstele mici, pot fi compensate aducând la clasă și reproduceri fizice ale exponatelor din muzee, albume de artă sau cataloage de expoziții, enciclopedii și o recuzită care să completeze resursele virtuale. Colecțiile de acasă ale copiilor pot fi o resursă valoroasă pentru completarea acestei recuzite; astfel, elevii devin creatori ai propriului proces de predare-învățare.

De aici mai este doar un pas pentru a porni în excursie la muzeu. Înainte de vizită, recomandăm consultarea site-ul muzeului. Pe lângă oferta de ateliere sau tururi ghidate, mai puteți găsi și trasee de explorare adresate copiilor. Le puteți studia online, descărca și chiar tipări în avans (în cazul în care muzeul și-a epuizat exemplarele sale – este bine să întrebați atunci când organizați vizita). Aceste trasee conțin descrieri ale obiectelor, explicații, povești, jocuri și activități scrise pe înțelesul copiilor, ce pot fi cu ușurință adaptate și la clasă.

Colecția de resurse digitale este o sursă de inspirație inepuizabilă pentru toți aceia care doresc să valorifice patrimoniul muzeal în activitatea didactică. O vom actualiza continuu, inclusiv cu propunerile primite de la profesori și alți educatori muzeali.

Colecția de resurse digitale a fost creată în cadrul proiectului „Da’ de ce să aduc muzeul la școală”, implementat de Asociația Da’DeCe, în parteneriat cu Casa Corpului Didactic a Municipiului București și Muzeul Municipiului Bucureşti – Palatul Suțu.

______________________________________

Proiectul cultural de educație prin cultură este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.