Proiectul Afară/Înăuntru continuă demersuri începute de Asociația Da`DeCe în urmă cu doi ani de deschidere a muzeelor către familii și copii – ca vizitatori independenți. Proiectul vizează în special patrimoniul etnografic, avându-se în vedere înțelegerea de către copiii din mediul urban a specificului patrimoniului cultural rural prin utilizarea unor instalații interactive realizate în cadrul proiectului.

La Muzeul Nicolae Minovici din București copii de 4-8 ani sunt invitați să scotocească prin Lada Sfintei Vineri. Aceasta este o ladă fermecată, inspirată de lada pe care o avea Sfânta Vineri în basmele de demult. Aceasta conține câteva animale care trebuie îmblânzite, nu prin hărnicie, ci prin 5 jocuri și 5 povești fermecătoare.

 

La Muzeul ASTRA din Sibiu copiii pot utiliza modele ale instalațiilor hidraulice tradiționale utilizate în industria casnică tradițională. Parcurgând drumul firului de lână de la oaie la straie copiii vor înțelege și experimenta operațiunile executate de țăranii români în cadrul proceselor de prelucrare a lânii.

 

În  cadrul proiectului s-a realizat o campanie de diseminare a bunelor practici privind transformarea muzeelor în spații educaționale prietenoase pentru copii. Această campanie s-a concretizat în două mese rotunde online, în cadrul cărora s-a discutat cu educatori culturali, cadre didactice și muzeografi modalități eficente de explorare de către copii a muzeelor, atât în cadrul unor vizite la muzeu, cât și în clasă sau acasă. S-au discutat atât pe marginea celor două instalații propuse, cât și despre experiența participanților și modele de bune practici. Cele două mese rotunde s-au derulat online, prin intermediul platformei Zoom, pusă la dispoziție de INCFC, partener în proiect. Temele asociate acestor mese rotunde au fost: Muzeul ca spațiu de explorare pentru copii (22 oct.) și Cu ce ne ajută muzeul la școală? (23 oct.)

De asemenea, în cadrul proiectului s-a derulat și o campanie de stimulare a familiilor cu copii să meargă la muzee. Campania a vizat cinci direcții: muzeul ca spațiu al creativității, muzeul ca remediu, muzeul ca loc de autocunoaștere, muzeul este plin de povești cu semnificație, muzeul este spațiu de explorare.

Mai multe vizualuri sunt disponibile aici.

 

Echipa proiectului
Alexandra Zbuchea (manager de proiect), Iulia Iordan, Alexandra Cucu, Veronica Leca, Angelica Iacob, Silvia Zamfir, Eliana Radu, Maria Sfrijian, Andrei Cîmpeanu, Mirela Iancu, Ioana Dan, Raluca Andrei, Cosmin Călinescu și Bogdan Maltezeanu.

Parteneri
Muzeul Municipiului București – Muzeul Nicolae Minovici, Complexul Național Muzeal Astra (Sibiu), Institutul Național de Cercetare și Formare în Cultură (INCFC)

Co-finanțare
Administrația Fondului Cultural Național