Efemer este o călătorie printre întrebări despre câte-n lună și în nori, este portretul unui personaj delicat și curios ca un copil, este povestea lucrurilor care trec fără să dispară și o interpretare subiectivă la patru mâini a imaginației. Iulia a scris cuvintele, Veronica a desenat culorile în cea de-a doua carte a lor, după „Povești din calendar”, un titlu popular și premiat la apariția sa, în anul 2015. De data aceasta, povestea celor două artiste traduce un univers celest în care găsim nori de toate felurile, o lecție de știință în sine, într-o narațiune personală a efemerității ca trăsătură terestră.

Efemer este din alt punct de vedere un manifest editorial într-o piață de carte pentru copii care înregistrează un parcurs descendent față de anii trecuți în ceea ce privește publicarea autorilor autohtoni. Literatura pentru copii din România are nevoie de exercițiu, de experiment, de spațiu liber de creație. În absența acestor lucruri, nu are cum să exerseze nimic altceva decât încurajarea unor cutume comerciale și o lipsă de reprezentare locală. Efemer își dorește să deschidă un dialog despre artă, despre „teme problematice”, despre dialogul dintre text și ilustrație. Dar, în primul rând, Efemer își dorește să deschidă dialogul cu publicul său principal, copiii, pentru care cele două autoare pregătesc și o serie de ateliere în școli.

Cartea se găsește la librăria Seneca Anticafe, iar prețul de vânzare pentru primul tiraj este unul special, datorat co-finanțării acordate de către AFCN acestui proiect editorial.

Cartea se adresează copiilor și adulților deopotrivă și își începe aventura în această lume pe 12 noiembrie la Seneca Anticafe cu o expoziție de ilustrație, lectura poveștii prin intermediul teatrului kamishibai, un atelier de creat nori și, în funcție de vreme, o sesiune de citit în nori prin Parcul Kiselef.

Echipa

Iulia Iordan – text
Veronica Neacșu – ilustrație și grafică

Despre

Proiectul editorial Efemer. Cartea norilor și a întrebărilor este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.