“Lighioanele” se găsesc în Lada Sfintei Vineri, o instalație interactivă creată de Asociația Da`DeCe în colaborare cu Muzeul Municipiului București, în cadrul proiectului ”Afară/ Înăuntru”, finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Lada fermecată pe care urmează să o exploreze copiii este asemenea celei pe care o avea Sfânta Vineri în basmele de demult. Aceasta conține câteva animale care trebuie îmblânzite, nu prin hărnicie, ci prin 5 jocuri și 5 povești fermecătoare.
 
 
Copii cu vârsta între 6 și 9 ani sunt invitați să scotocească prin această ladă în cadrul unor ateliere inedite, coordonate de Veronica Leca și Alexandra Cucu. Copii vor avea ocazia să viziteze și Muzeul Nicolae Minovici, ale cărei colecții au inspirat în crearea Lăzii Sfintei Vineri. Va fi o ocazie inedită de a afla despre viața la țară, despre simboluri și tradiții astăzi uitate.
 
 
 
Program:
27 septembrie 2020, între orele 10.30 – 11.30, respectiv 13.00 – 14.00
4 octombrie 2020, între orele 10.30 – 11.30, respectiv 13.00 – 14.00.
 
Pentru înscrieri și detalii, părinții sunt rugați să trimită un e-mail la adresa educatie@muzeulbucurestiului.ro.