Datorită interesului copiilor, am continuat explorarea muzeelor etnografice: am călătorit și la Muzeul Satului! Pe lângă patrimoniul extraordinar de aici, ne-a bucurat șansa de a desfășura programele noastre mai aproape de natură, oferind mai multă libertate de mișcare decât în programele obișnuite.

Am observat împreună cu copiii legătura dintre om și mediul în care trăiește și, credem noi, i-am învățat să arate prețuire față de obiecte vechi ce au aparținut altor oameni și epoci. În jur de 700 de copii s-au delectat cu fiecare din jocurile propuse la temele noastre: Ce-i o casă de pescar, ia spune-mi, tu ai habar?, Meserii la țară, Cocoțați la cucurigu, Zburdălnicie din poartă-n poartă. Și pentru că lucrurile s-au legat șnur, am ținut și două tabere de vară de câte o săptămână, timp în care am explorat cu de-amănuntul gospodăriile și instalațiile expuse în cadrul muzeului.

Programele la Muzeul Național al Satului Dimitrie Gusti s-au derulat în anul 2013.