De-a lungul întregului an 2013 am făcut casă bună cu librăriile Cărturești! Au fost și săptămâni în care programele noastre de lectură creativă s-au desfășurat zilnic, cu copii din familii sau sosiți în vizită cu grădinița în prietenoasa mansardă Cărturești. Am îmbinat jocul cu lectura, momentele de muzică cu cele de colorat, trecând fiecare poveste aleasă printre degete și rime, prin imaginație și amintire. La partea de creație, cei peste 300 de copii participanți au trecut poveștile prin filtrul propriu, dându-le astfel noi aripi și purtându-le mai departe.
Cum noi ne plimbăm destul de mult din loc în loc, am ajuns în cele din urmă și într-un mall. Nu la cumpărături, ci tot cu treburi culturale și educative! Alături de Editura Vellant și librăria Cărturești Promenada, am ales câteva povești preafrumoase, mai vechi sau mai noi, numai bune de citit copiilor. La partea practică, părinții i-au ajutat pe micii cititori și făuritori să realizeze câte o căsuță încăpătoare pentru jucăriile lor, din tot felul de materiale surprinzătoare. La final jucăriile s-au bucurat să aibă un acoperiș deasupra capului, iar noi ne-am bucurat de ideile fantastice care au căpătat formă!
Programele de la Librăriile Cărturești: Călătorie pe raftul cu cărți, Călătorii printre plante și rime, Case-n povești la Cărturești. In iulie 2013 am organizat și un Bal al Florilor.