Fermecați de metoda de educație muzicală de tip Dalcroze, am organizat în sediul Societății Române de Radiodifuziune o serie de ateliere susținute de un specialist elvețian, Anne-Claire Rey-Bellet. Atelierele Dalcroze au fost dedicate copiilor de 1-8 ani, precum și adulților, iar un atelier a fost dedicat muzicienilor/ profesorilor de muzică / studenților la Conservator care au vrut să se familiarizeze cu această metodă – prezentă cu acea ocazie pentru prima dată în România. Foarte pe scurt, este vorba despre o modalitate de a învăța muzica prin ritm și mișcare, practicată în întreaga lume – de care și noi ne-am lăsat inspirați în a crea conceptul pentru unele din programele concepute la Muzeul George Enescu.
Mulțumim ambasadorilor Dalcroze care au participat sau au susținut prin texte și implicare această inițiativă: Anca Cristina Ilie, Ana Nicolaescu, Ruxandra Mateescu, Marius Constantinescu, Mihail Mușat.
Colaboratorii noștri din acest proiect au fondat ulterior Asociația Dalcroze România, despre care puteți găsi informații aici.
Parteneri: Institutul Jaques-Dalcroze din Geneva, ARCUB.
Perioada: mai-iunie 2013