În perioada septembrie – octombrie 2015 ne-am dat întâlnire cu familiile în buricul târgului, pe Calea Victoriei, ca să ne întrebăm câte-n lună și în stele: ”Cum arăta orașul când s-a construit casa asta? Da’ de ce au pus statui pe peretele casei? Da’ de ce s-au mutat oamenii din case? Din ce e construit acoperișul?”. I-am ajutat pe copii și pe părinți să-și închipuie cum se trăia la sfârșitul secolului al 19-lea și începutul secolului al 20-lea, perioadă când au fost ridicate majoritatea clădirilor de patrimoniu din zona de început a străzii.
Parteneri de nădejde au fost doi arhitecți jucăuși de la Asociația ”De-a arhitectura”, iar proiectul nostru a fost finanțat de ARCUB prin programul cultural ”Ești București 2015”. Partea practică s-a petrecut în spațiul Biblio Lounge din Filiala Ion Creangă a Bibliotecii Metropolitane și a însemnat construirea treptată (pe parcursul a 7 ateliere) a unei machete de mari dimensiuni, care a reprodus Calea Victoriei din prezent, cu mici adăugiri născute din fantezia copiilor. Minunăția creată a stat un timp în bibliotecă, apoi am arătat-o curioșilor și în alte spații culturale!