O seamă de povești despre Enescu-copil și jocuri muzicale de flaut, pian sau vioară. Copiii și părinții au înțeles mai bine detalii din viața marelui Enescu, pornind de la obiectele din expunere – și, în plus, s-au bucurat de prezența muzicianului care cânta lângă și pentru ei. Partea de dans a însemnat o feerie cu eșarfe și cercuri colorate, iar de fiecare dată copiii s-au despărțit cu greu de elegantul salon al muzeului.
Conceptul proiectului
În anul 2012 am decis să cercetăm și alte domenii artistice, așa că am conceput și desfășurat, alături de muzicieni profesioniști, programe de educație muzeală care au cuprins muzică și mișcare / dans. Miza principală a fost dezvoltarea creativității participanților, printr-o abordare firească, atractivă și accesibilă.
Ce propune proiectul
Programe de educație muzeală cu muzică și dans la Muzeul Național George Enescu, care ne-a fost alături în acest demers îndrăzneț vreme de mai bine de 3 ani. Temele atelierelor:
- Pe-un picior de arcuș, la un pian jucăuș
- Domnul „Do” și domnișoara „La”
- Muzeul vibrează (2015)
Cui se adresează
- copiilor de 2–6 ani
- părinților lor, care au participat alături de ei
Proiectul în cifre
- peste 2000 de copii și părinții lor
- mai bine de 3 ani de ateliere
- început în august – noiembrie 2012, cu co-finanțare AFCN, și continuat în 2015
Activități
Am pus în valoare Palatul Cantacuzino, care găzduiește muzeul, ca o clădire muzicală, în care materialele din care e făcută „fac muzică”. La atelier am organizat o mică orchestră cu ajutorul copiilor și al părinților, care au devenit personaje muzicale. Ploaia a venit cu sunete de tamburină, ușile vechi s-au deschis cu sunete de vioară, iar talgerele au anunțat sosirea furtunii.
În 2015, proiectul a continuat cu tema Muzeul vibrează, în care copiii au construit instrumente muzicale și au descoperit cum sună acestea.