Unprepared Hearts

Mi-a plăcut foarte mult că la acest atelier am discutat despre emoțiile pe care le trăim zi de zi și care ne copleșesc de multe ori. Am purtat o discuție foarte frumoasă și deschisă și am reușit să ne cunoaștem atât pe noi, cât și pe cei din jur.

Mi s-a părut o idee minunată de a pune oameni diferiți în același loc pentru a vorbi despre rușinile și fricile lor.

În decursul acestui atelier am înțeles că avem emoții asemănătoare și că rușinea este un sentiment foarte comun. Am intrat pe poarta muzeului cu o mică emoție, dar plec un pic mai sigură pe mine.

A fost interesant, chiar amuzant. Mi-a plăcut foarte mult. Învățăm să fim mai deschiși. Mi-a plăcut jocul cu sfoara, pentru că am putut să ieșim în evidență în public, fără să ne fie rușine.

Cel mai valoros mi s-a părut că copiii sunt încurajați să se gândească la emoțiile lor și să le înțeleagă mai bine.

Momentele au fost concepute astfel încât fiecare tip de temperament să fie antrenat.

Inedit, unic aș spune.

Atelierul îi provoacă pe copii să conștientizeze și să analizeze atât propriile emoții, cât și pe ale celor din jur.

Atelierul este foarte util și poate fi adaptat ușor.

Tema proiectului mi s-a părut de la început foarte necesară (și în zilele noastre, când Parlamentul tocmai a respins legea despre educația sexuală, e cu atât mai utilă). Mi s-a părut extraordinar procesul din interiorul echipei românești, care a adunat profesioniști din diferite domenii artistice ce au reușit să comunice și să creeze conținut educativ și artistic pe o temă comună, sensibilă și aproape deloc abordată în peisajul cultural românesc: educația sentimentală și rușinea ca fond comun al tinerilor în raport cu sine sau cu cei din jur.

Să fiu parte a proiectului Unprepared Hearts a fost o experiență minunată, în primul rând datorită echipei sufletiste și creative. Echipa implicată și responsabilă a fost un prim ingredient care a determinat succesul atelierelor propuse. Al doilea ingredient a fost, în opinia mea, definirea clară a obiectivelor educaționale și experiențiale, care au fost urmărite cu coerență și consistență nu numai în cadrul atelierelor, ci și după încheierea lor sau în mediul online.

Perspectiva care a generat designul atelierului – văzut ca performance fluid – a fost: echipa este formată dintr-un artist și un educator, care trebuiau să își imagineze împreună diferite strategii de provocare a adolescenților pentru a participa și a-și exprima emoțiile. Formatul atelierului trebuia să aibă atât relevanță artistică, cât și educativă.

A fost o ocazie să experimentez încă ceva nou în meseria mea: atelierul performativ, prin implicarea teatrului și, totodată, a educației muzeale, în abordarea unei teme care implică emoții legate tocmai de expunerea în public. În relația cu copiii, această combinație a scos la iveală nevoia acestora de a vorbi despre emoții, de a împărtăși experiențe, de a găsi confirmări și încurajări din partea adulților.

La finalul activităților din cadrul atelierului performativ NESPUS a venit partea de discuții. După primul atelier a fost evident că trebuie să extindem și mai mult această dezbatere a experienței copiilor în cadrul atelierului. Era minunat și util pentru ei să-și împărtășească sentimentele, să-și pună reciproc întrebări etc.

Am încercat să-i facem pe copii să înțeleagă sau să simtă că ceea ce e diferit de ei nu înseamnă rău sau prost. Ne-am jucat, am râs, am alergat, am vorbit tare, am improvizat, am făcut sculpturi vii de un minut, am proiectat pe pereții muzeului imagini cu lucrări importante de artă ale mai multor artiști contemporani, am performat alături și împreună cu copiii. Am pus stăpânire pe muzeu! La final ne-am privit ochi în ochi în liniște și copiii au decis că emoțiile pot fi folosite și în mod creativ.

Adolescenții reprezintă un public complicat. În plus, interactivitatea poate să-i sperie sau să le invadeze intimitatea. Concluzia mea după sesiunile de workshopuri NESPUS? E foarte important să fii extrem de atent și determinat, deschis și flexibil, spontan și empatic, să te adaptezi „publicului” la fața locului, DAR să păstrezi calea, să te ții de „scenariu”, să nu pierzi niciodată din vedere obiectivele proiectului. Accentul trebuie să fie mereu pe scopul stabilit inițial.

Să te simți în largul tău la muzeu, să ai nu doar o experiență intelectuală, de acumulare de cunoștințe, ci și de joacă și de auto-cunoaștere, să îți dai timp să te uiți cu adevărat la lucrări, să nu alergi, ci să privești, gândești, discuți, interpretezi arta, ghidat de educatori creativi și capabili – asta a reușit Inimi tinere la MNAC. Atelierele au dat ocazia atât copiilor, cât și profesorilor să experimenteze cum poate fi trăită arta și au arătat cum arta trăiește prin emoțiile și ideile lor.

Atelierul performativ NESPUS reprezintă o ocazie de a reflecta, procesa, discuta prin intermediul artei (performance teatral, observarea și discutarea unor opere de artă) sentimente și stări despre care de obicei nu vorbim, mai ales la vârsta adolescenței.

Ochi în ochi cu arta/artă – sau: pe repede înapoi despre cum am crescut împreună cu atelierele Inimi tinere.

M-am simțit cuprinsă într-un joc extrem de provocator pentru toți participanții – adulți și (pre)adolescenți deopotrivă. Un exercițiu solicitant, bazat pe prezență asumată – rațional, emoțional, senzorial – și pe disponibilitatea de a negocia totul cu sine și cu ceilalți. Nenumărate ateliere despre acele lucruri importante care se pierd cel mai adesea printre cuvinte mari, gesturi mărunte și rutina vieții de zi cu zi. Ce, unde, cum simțim? O miză acceptată tacit sau, din contră, pusă la bătaie, prin intermediul artei, cu măiestrie artistică și pedagogică – egală pentru tineri de toate vârstele, intrați în joc cu mintea, sufletul, simțurile.

Zâmbete și lacrimi aduse de și cu artă din colțurile cele mai nebănuite ale unor inimi pe care le dorim un pic mai pregătite pentru confruntarea emoțională, dar, cu siguranță, mereu tinere.

Programul Unprepared Hearts se înscrie în seria programelor educative cu o tematică diferită de cele organizate în mod curent de muzeu – mereu în legătură directă cu colecțiile și expozițiile sale –, pentru care muzeul și expunerile sale sunt cadrul ideal. Deschiderea către acest tip de relaționare între conținutul expozițiilor și educația socială / civică / dezvoltarea personală a participanților este, în opinia noastră, unul dintre aspectele cele mai importante ale educației muzeale.

M-a impresionat entuziasmul nedisimulat al elevilor față de o simplă călătorie de 10 minute cu microbuzul spre Palatul Parlamentului (impunătoarea clădire ce găzduiește MNAC), curiozitatea de a urca la terasa de la ultimul etaj al muzeului cu lifturile de sticlă ce oferă o vedere panoramică, emoția de a-și auzi numele strigat de o voce nevăzută din cotloanele muzeului, atmosfera atât de caldă și jucăușă creată de formatorii UH, atât echipa românească, cât și artiștii cehi de la Písek.

Ce am observat în timpul desfășurării proiectului, dar și după sesiunile de ateliere, a fost o apropiere fără precedent a copiilor față de mine ca pedagog, cu îmbrățișări față de care chiar și eu am devenit mai puțin reticentă, într-un mediu școlar pe care îl resimt totuși convențional. Monitorizând reacțiile și schimbările produse asupra grupelor de elevi de la Liceul Bolintineanu, pot spune că e o confirmare a faptului că avem atât de mare nevoie ca în spațiul educațional românesc să se aloce timp și resurse pentru un alt tip de educație, care să integreze dimensiunea cognitivă cu cea afectivă prin exprimare artistică.

Datorită proiectului UH, am avut șansa să întâlnim adolescenți într-o cooperare strânsă. Sunt recunoscător pentru această experiență și oportunitatea de a privi în lumea lor, sentimente, probleme și bucurii. În același timp, a fost interesant pentru mine să urmăresc modul în care echipele creative din Italia, România și Cehia s-au ocupat de ateliere, precum și să urmăresc diferențele adolescenților din medii culturale diferite. Vă mulțumim tuturor: echipele creative, profesorii, programul Creative Europe și în special adolescenții înșiși.

Datorită acestui proiect, am descoperit adolescenții ca o audiență extrem de interesantă și stimulantă – încă deschisă precum sunt copiii, dar cu nevoi și vulnerabilități deosebite. Întâlnirea cu această audiență a fost foarte emoționantă și sunt recunoscătoare pentru asta. Ei au nevoie de noi.

Mulțumită lui Covid (în timpul acestui proiect) am descoperit că este posibil să facem teatru interactiv și într-o videoconferință (ce provocare :-)) și, deși părea imposibil la început, putem!

Am avut ocazia să experimentez proiectul 7 Văi de trei ori și m-aș alătura cu bucurie din nou. Proiectul se adresează publicului tânăr cu o temă foarte neglijată – găsindu-se, identitatea, intimitatea, autocunoașterea, depășirea propriilor bariere.

Sunt foarte recunoscător că autorii au reușit să aducă în discuție perioada dificilă a pubertății și adolescenței timpurii. Ei și-au exprimat înțelegerea care adesea lipsește atât în rândul părinților, cât și al educatorilor. În același timp, au permis unor copii să treacă prin această perioadă metaforic, în timpul atelierului. Păcat că proiectul a durat puțin. Ar fi putut urma și alte ateliere de dezvoltare a temei.

Mi-a plăcut subiectul, metodele și scopul atelierului italian. Au fost prezentate diferite tipuri de relații de familie, modele de dragoste și identități pentru a atrage diferite moduri de percepție: vizuale (foto), verbale (expresii tipărite), meditație și vizualizare și, în final, cusut – transformarea emoțiilor și gândurilor ridicate din întreaga experiență într-o piesă de artă permanentă printr-o tehnică creativă „old-school”. Pe măsură ce percep mesajul atelierului – normalitatea și diversitatea ființelor umane –, acesta poate fi înțeles și simțit de către participanți într-un mod util și distractiv. De asemenea, creează un „suvenir” pe care să-l ducă acasă și care să le amintească de acest eveniment.

M-am alăturat echipei Unprepared Hearts – Inimi tinere în 2017, în mijlocul planificării și construirii parteneriatului, și sunt încă aici. Unprepared Hearts reprezintă o idee ce pas cu pas a devenit un proiect și zi de zi a devenit o realitate în continuă transformare. Am cunoscut oameni, am trăit momente de bucurie și momente de dificultate, de multe ori m-am simțit „nepregătit” și am redescoperit plăcerea artei și împărtășirea ei. Unprepared Hearts a intrat în existența mea și va lăsa o urmă de neșters chiar și atunci când se va termina.

Am fost foarte fericită să particip la proiectul Unprepared Hearts – Inimi tinere din primul moment. Propunerea atelierului și discutarea acestuia cu o echipă atentă de diferiți profesioniști mi-au oferit multă energie – precum și împărtășirea diferitelor abordări cu diverși parteneri europeni. În ceea ce privește propunerea mea, am adus modalități și sensibilități diferite față de cele pe care le-am pus în practică în lucrările mele artistice, având în vedere contextul cultural și interesele personale. În elaborarea diferitelor secțiuni ale atelierului m-am întrebat ce aș vrea să primesc dintr-o experiență de acest fel la vârsta participanților, ce întrebări mi-am pus despre emoțiile mele pe care voiam să le descopăr. Participarea și entuziasmul copiilor și tinerilor în fiecare pas al călătoriei Sentimentelor brodate, finalizând cu munca manuală, au fost o sursă de bucurie și schimb reciproc. Este o dovadă suplimentară că această generație știe să se implice și știe să accepte provocări atunci când este testată prin activarea concentrării, dorinței, curiozității, jocului și descoperirii.

Participarea noastră în proiectul Unprepared Hearts s-a dovedit a fi o oportunitate excelentă pentru aprofundarea și împărtășirea metodelor educaționale care folosesc arta ca vehicul pentru învățare. Entuziasmul și atenția pe care le-au demonstrat tinerii implicați confirmă marele potențial pe care îl prezintă diferitele limbaje ale artei atunci când dialoghează între ele (poezie, teatru și arte vizuale).