0%

Start! Muzeul Copilului

  • Status: Finalizat

Conceptul proiectului

În anul 2016, pentru prima dată, o colecție privată a fost donată unei asociații și nu unui muzeu. Norocoasa asociație a fost Da’DeCe, iar donatorul a fost dl. Iosif Herțea – etnomuzicolog, etnograf și culegător de folclor, compozitor – care a colecționat timp de peste o jumătate de secol circa 1000 de jucării, păpuși de teatru și instrumente muzicale din România și din alte regiuni ale lumii! Proiectul nostru a avut drept obiectiv creșterea gradului de conștientizare, în rândul copiilor, a importanței patrimoniului.

Proiectul s-a derulat în perioada februarie – septembrie 2017 și a fost co-finanțat de AFCN.

Ce propune proiectul

Trei etape, ca primi pași spre un viitor Muzeu al Copilului:

  • cercetarea interdisciplinară a colecției, publicată ca e-book la editura Tritonic
  • managementul colecției – condiții de păstrare și un plan de protejare sustenabilă
  • expoziția-experiment Elefanți, cuci, cai și EU

Cui se adresează

  • copiilor, care au descoperit obiectele colecției și și-au creat propriile povești
  • specialiștilor și celor interesați, prin studiul publicat

Unde a ajuns expoziția

  • în 2017, în București, Cluj și Brașov
  • în 2018, la Sladovna, Písek (Cehia)
  • și drumurile ei nu se opresc aici!

Activități

Într-o primă etapă am vizat cercetarea interdisciplinară, conservarea și valorificarea acestei colecții unice prin contextul și semnificația ei culturală, ca parte din patrimoniul unui viitor Muzeu al Copilului. Studiul realizat este accesibil atât specialiștilor, cât și altor persoane interesate, printr-un e-book publicat de editura Tritonic.

În a doua etapă ne-am ocupat de managementul colecției, adică de asigurarea unor condiții adecvate de păstrare, printr-un plan de protejare sustenabilă. Construirea unei strategii de acces la obiectele colecției este un element-cheie pentru ca acest patrimoniu să rămână unul viu, cu care publicul să poată interacționa creativ.

În a treia etapă, o parte din colecție a fost prezentată publicului larg, în special copiilor, în expoziția-experiment Elefanți, cuci, cai și EU, în care copiii au interacționat cu obiectele din colecție, le-au cunoscut povestea și și-au creat propriile povești.

Galerie foto

Echipa proiectului

Echipa de proiect: Alexandra Zbuchea, Raluca Neamu, Iulia Iordan, Ioana Popescu, Ozana Nițulescu, Cristina Dumitrache, Irina Hașnaș, Daniela Mișcov, Bruno Mastan, Alice Csizmadi, Silviu Anghel.
Parteneri: ARCUB, Consiliul Județean Cluj, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Casa Mureșenilor, Centrul cultural din Sladovna, Pisek.

Alte proiecte