0%

Da’DeCe la Noaptea Muzeelor – 21 mai 2016

  • Status: Arhivat

Pentru cine

5–9 ani

  • Copii
  • Familii

Unde

Muzeul Național de Istorie a României și Muzeul Theodor Aman

  • Muzeu

Când a avut loc

21 mai 2016

Despre atelier

În fiecare an serbăm, cu mic, cu mare, muzeele din lumea întreagă. În 2016 am colaborat cu Rețeaua Națională a Muzeelor din România (coordonatorul Nopții Muzeelor) și am organizat două programe speciale pentru copii, gândite ca o căutare de indicii.

Cei care au ales să meargă la Muzeul Național de Istorie a României au stat „La ceai cu Regina” Maria, alături de obiectele care i-au aparținut și care se află acum în Tezaur. Pe cei care s-au îndreptat spre Muzeul Theodor Aman i-am așteptat cu povești despre genialul pictor, care a fost și arhitect și designer de interior – casa care găzduiește muzeul este aproape în întregime opera sa!

Galerie foto

Alte ateliere