Cartierul Drumul Taberei
Rotește telefonul
Harta se vede cel mai bine pe orizontală.
Grădinile cartierului
- Salut, Alex, noi suntem Alma, Anastasia, George și Victor. Vrem să-ți arătăm cât de frumoase sunt grădinile de pe planeta noastră. Știai că aproape fiecare bloc de pe planeta DTR are o grădină?
- Oamenii pasionați de grădinărit plantează lalele, crizanteme și tot felul de alte plante și asta de foarte mult timp, încă din anii 1970 – 1980. Grădinile sunt importante pentru că arată frumos, dar și pentru că ne dau aer curat prin fotosinteza plantelor. Pe planeta ta sunt grădini?
Stelele DTR
– Poate că nu sunt cine știe ce, dar nouă ne plac, l-au chemat pe căpitan Maria și Ana mai aproape de o sculptură din metal, așezată aproape de trecerea de pietoni.
– Parcă ar fi stelele NATO, a spus de lângă ele Matei și toată lumea a râs.
Piața Drumul Taberei
În piață este multă viață, se aude aproape peste tot, spune Flaviana. Alături de ea se află Teodora, Anisia și Ștefan.
– Aș vrea și eu un kilogram de morcovi!
– Nu doriți și niște roșii bune de solar?
– Mai dați-mi și un kilogram de mere, vă rog!
Piața noastră are o istorie lungă și interesantă, așa că hai să o aflăm împreună! Înainte să se numească Piața Drumul Taberei, se numea Piața Moghioroș, la fel ca parcul, de altfel. A fost construită între anii 1960 și 1970. Imaginează-ți că, înainte de a fi piață aici, erau terenuri agricole și militare. Cu timpul, locuitorii planetei DTR au organizat-o din ce în ce mai bine, au modernizat-o, iar acum este foarte curată. Te-ai întrebat vreodată de unde ajung aceste bunătăți la noi? De departe.
Unii dintre vânzători, așa cum sunt doamna Floarea sau doamna Maria, stau în gazdă sau cu chirie în blocurile din apropiere pentru că locuințele lor se află în galaxii îndepărtate, așa cum sunt Vrancea sau Dâmbovița. Vânzătorii își aduc recoltele de la ei de-acasă. Piața Drumul Taberei nu este doar un loc pentru cumpărături, ci și unul dintre locurile care ne amintesc de nașterea planetei noastre și locul unde te poți întâlni cu cele mai bune mere românești.
Parcul Drumul Taberei
– Acum că s-au mai reparat lucrurile, hai să-ți arătăm parcul nostru, spune Sofia. Voi aveți asemenea locuri verzi pe planeta voastră?
– Da, chiar mai multe. Cel mai frumos este un parc numit I.O.R., le-a răspuns Alex în timp ce se plimbau pe aleile șerpuite.
– Uite câte rațe, pescăruși, vrăbii, ciori și mierle trăiesc aici! Iar dacă te uiți în jos, vei vedea, desigur, multe plante. Din păpădie putem face ceai, iar dacă te tai, ia o frunză de pătlagină, spal-o, apoi strânge-o în pumn. Apoi pune frunza pe locul tăieturii și vei opri sângerarea. Interesant, nu-i așa? Acest loc minunat se numește Parcul Drumul Taberei, dar oamenii încă mai folosesc denumirea lui comunistă și-i spun Parcul Moghioroș.
Locul cu bări
– Locul cu bări este locul meu de joacă preferat, spune Flaviana, în timp ce îl trage ușor pe Alex către un loc de joacă. Aici pot face sport și depun mult efort. De asemenea, există și bănci pe care îmi pot depozita lucrurile sau unde mă pot odihni.
Stația de metrou Tudor Vladimirescu
– Bună, Alex, noi suntem Bianca, Allen și Isa. Vrem să te întrebăm dacă pe planeta ta voi aveți metrou. Ei bine, noi avem. În sfârșit! Ba chiar pe planeta noastră se află cea mai scurtă stație din toată galaxia București. Distanța dintre stațiile Parcul Drumul Taberei și Romancierilor este de doar 350 de metri.
– Stația de metrou Tudor Vladimirescu face parte din magistrala interplanetară 5 și a fost inaugurată pe 15 septembrie 2020. Atunci când a fost proiectată, se numea Drumul Taberei 34, așa cum se numește toată zona, dar până la urmă a fost ales numele pe care îl are în prezent. Acum mai bine de 200 de ani, Tudor Vladimirescu își avea tabăra pe planeta noastră. Cât vedeai cu ochii, se întindeau corturile armatei române. De fapt, așa a ajuns planeta noastră să se numească Drumul Taberei.
Favorit
– Alex, care este filmul tău favorit?, a întrebat Adela.
– Știai că în trecut exista aici un cinematograf cunoscut pe planeta noastră ca „Palatul Filmului”?, a continuat Tudor.
– Hai să-ți povestim mai multe despre Cinematograful Favorit. Cred că ți-ai dat seama de ce se numea „Favorit”! a spus Vlad.
Fiind construit în anii ’70, era cinematograful preferat al bunicilor și al părinților noștri. Putea găzdui un număr impresionant de 900 de oameni și se întindea pe două etaje. Știu, este uimitor! Din păcate, în anii 2000 cinematograful s-a închis și a devenit o ruină, iar acum pe locul lui se construiește Centrul Cultural Favorit.
Turnul de apă
– Știați că celebrul Turn de Apă n-a fost mereu doar un decor de cartier?, a întrebat Ingrid în timp ce ne apropiam de un cilindru din cărămidă foarte aproape de Favorit. A început „în forță”, alimentând Cazarma Militară 575. Practic, era responsabil cu hidratarea armatei.
– Dar în anul 1966 s-a lăsat de armată și s-a angajat la primărie. A continuat Timeea; asta pentru că zona se umpluse de civili, adică oameni ca noi. Când s-au ridicat blocurile, turnul a refuzat să plece. A fost păstrat pentru a menține presiunea apei la etajele superioare (eroul celor de la etajul 10!). Azi este un simbol al cartierului. A trecut de la obiectiv strategic la loc de întâlnire. Dacă el a supraviețuit regimurilor și șantierelor, noi ce scuză avem?
Urmele Revoluției din 1989
Ieșirea de la metrou Orizont C
(blocul ciuruit de mitraliere, monumentul lui Ciprian Pintea, monumentul lui Danny Huwe) și una dintre limitele cartierului
– „Găsește diferența” pe pereții blocurilor din acest loc!, spune Matei. Unele clădiri au atâtea găuri de gloanțe încât zici că zidurile au avut varicelă și au uitat să se vindece.
– Cea mai mare urmă, continuă Timeea, se află însă la bunicul în pod. Are un steag cu o gaură mare în mijloc. Eu am crezut că l-au mâncat moliile, dar el zice mândru că este singurul lucru din casă care are aerisire de la stat! Te-ai întrebat vreodată de ce există acel monument aici, în zonă? Nu este doar o piatră, ci este o parte din povestea unui tip care avea visuri mari, la fel ca noi.
Numele acestui visător era Ciprian Pintea. Venise aici din galaxia Bacău, fiind teleportat la Academia Tehnică Militară. Poate vă întrebați cu toții acum „Timeea, dar care era visul acestui om?”. Așa că voi răspunde: visul lui Ciprian era să ajungă ofițer de aviație. Din păcate, nimeni nu este nemuritor, iar el, la doar 21 de ani, a fost împușcat chiar aici, în acest loc, pe 23 decembrie 1989. A fost înmormântat într-un loc secret, dar monumentul lui se află aici. Cineva l-a ascuns privirilor cu tufe de tuia. Oare de ce? Voi îl puteți găsi?
În aceeași zonă, se află un alt monument, unul dedicat jurnalistului belgian Danny Huwe care tocmai își pregătea reportajul despre eroii Revoluției, când el însuși a devenit erou. Toate astea s-au întâmplat pentru ca noi să fim liberi azi.
Oare și pe alte planete oamenii au luptat pentru libertate?
Locuitorii planetei DTR
Pe drum, copiii și Alex s-au întâlnit cu diverși DTR-iști, care mai de care mai interesanți.
– Uite, căpitane, avem și noi un conducător al unui mijloc de transport inedit. El este faimosul Domn pe Monociclu!
– Și ce face? întreabă Alex, puțin confuz.
– Păi, călătorește pe toată planeta. Este și el tot un explorator, spune Maria.
– Uimitor!
– Ce-ar fi să vorbești tu cu el?, îi sugerează Ștefan nerăbdător.
Așadar, Alex îl întâmpină cu interes pe Domnul pe Monociclu.
– De ce călătorești prin DTR pe un… monociclu?
– De ce nu? Încerc doar să mă mențin în formă. Iar planeta DTR este uimitoare. Puțini sunt cei care îi cunosc toată splendoarea.
Grupul merge mai departe, dar nu peste mult timp, Alex remarcă:
– Nu-i așa că Planeta DTR este verde?
– O fi verde, dar ce s-ar întâmpla dacă toate metalele ruginite ar rămâne pe planeta noastră aruncate peste tot ca pe alte planete?
– Cine sunteți dumneavoastră?
– Eu sunt Gabriel Dinu. Creez sculpturi din metal folosit.
Gabriel este un om puternic, cu păr scurt și maroniu. Are tot timpul un zâmbet mare pe față, iar de data aceasta nu era nimic diferit, ba chiar zâmbetul devenise mai sclipitor. Gabriel iubește să ajute oamenii. Revenind la discuție, acesta continuă:
– Văd că aveți niște piese pe care le cărați.
– Da, într-adevăr. Acestea sunt piese care au căzut din nava mea care s-a prăbușit nu departe de aici, spune Alex, un pic trist. Chiar nu știu cum să le repar…
– Te pot ajuta eu. Mă pricep la asta.
Eroii din trecut
Ultima zi din Săptămâna Verde trecuse neașteptat de repede. Copiii se întorceau spre școală, ușor dezamăgiți. Ar fi făcut orice să dea timpul înapoi, măcar cu două-trei zile. Poveștile pe care le descoperiseră îi făceau să fie și mai curioși în legătură cu cartierul lor. Nici nu au apucat să dea glas acestor gânduri, când o străfulgerare puternică i-a făcut să tresară. Ciudat. Cerul era senin, nici urmă de nor de ploaie. Și mai ciudat a fost să distingă în fața lor două figuri necunoscute. Erau doi bărbați care purtau niște haine neobișnuite, parcă din altă epocă, și se uitau la fel de nedumeriți la copii.
– Eram pe un câmp lângă tabăra pandurilor mei, a glăsuit unul dintre cei doi. Trebuie să pregătim intrarea 
noastră în București acum, cât mai avem sprijinul boierilor… Vreau să-i chem pe toți românii, mici sau mari, să ne unim ca niște frați, să punem capăt nedreptăților și să ne conducem singuri țara! Ajutați-mă să ajung degrabă înapoi!
– Și eu tot pe câmp eram, la margine de București, a spus celălalt necunoscut. Am ieșit să cercetez mai bine locul în care voiesc să mă desprind de pământ cu mașina de zburat pe care o construiesc în hangarul din apropiere… Unde ne aflăm acum?
– În București, în parcul Drumul Taberei, au răspuns în cor copiii.
Știați că?
Tudor Vladimirescu a ajuns din Oltenia la București în primăvara anului 1821 în fruntea câtorva mii de oșteni și a altor mii de oameni care li s-au alăturat pe drum, având cu toții aceeași dorință: să elibereze
românii de sub conducerea stăpânitorilor străini. Revoluția lui Tudor a fost oprită dar, dacă privim mai departe în istorie, o vedem ca pe o victorie. Datorită ei, românii au început să-și imagineze chiar Unirea
care avea să se întâmple în viitor.
Parcul
O să începem de aici, din parcul Drumul Taberei, inima cartierului, a propus Edi.
Chiar dacă vin aici de când eram mic, nu m-am plictisit pentru că apar mereu lucruri noi sau evenimente interesante. Haideți la expoziția lui Gabriel Dinu, un artist care creează tot felul de obiecte din piese metalice reciclate.
Poate că Aurel va găsi cu ce să construiască o mașină a timpului, iar lui Tudor îi putem arăta câteva din invențiile oamenilor de până astăzi.
Dacă am ajuns acolo, să intrăm și la sere!, continuă Vlăduț. Ghizii de acolo știu atât de multe despre mulțimea de plante aduse din întreaga lume! Poate ne recomandă o poțiune miraculoasă, care te poate transporta în timp…
Sau ne putem urca pe marele pod de unde vedem până în depărtare și astfel ne vom hotărî încotro să o luăm, a propus Dragoș. 
Înainte să plecăm, facem o plimbare cu barca pe lac până la la fântâna arteziană? Este singura construcție rămasă de la începuturile parcului, din anii ’60.
Arta misterioasă
Ajunși pe pod, privirea le-a fost atrasă de sclipirile puternice ale „Stelelor din oțel” de lângă piață. Tudor și Aurel au țâșnit într-acolo, sperând că vor găsi un indiciu. Copiii i-au prins din urmă la ieșirea din parc, ajutându-i să traverseze printre mașinile care treceau în viteză, o noutate absolută pentru ei.
– Este constelația argintie, una din emblemele cartierului nostru, le-a explicat Leti. Oricine stă în zonă o cunoaște, dar nimeni nu-i știe secretul.
Aurel Vlaicu a atins oțelul cercetând stelele cu atenție:
– Razele reflectă lumina ca un instrument astronomic. Ar putea fi un portal, dar pare că îi lipsesc niște piese care să-l pună în funcțiune…
– Mai sunt patru sculpturi ascunse printre blocurile de pe Aleea Săndulești, poate găsim acolo răspunsul. Am primit mai demult această hârtie cu indicii care conduc la ele, a spus încrezător David și a scos un bilet mototolit din rucsac.
– Razele reflectă lumina ca un instrument coapte și fripturi, cafea și prăjituri.
Urmează șarpele împietrit până la zebră. Ia-o la dreapta pe aleea cu nume de floare și mergi până la capăt, unde vei întâlni un copac mare, veșnic verde lângă un bloc cu mozaic tot verde. Ține-o la stânga în lungul blocului până se termină și apoi cotește la dreapta. Mergi de-a lungul șirului de căsuțe învechite cu uși în diferite nuanțe de verde și vei ajunge la un loc de joacă. Ocolește-l prin stânga, urcă 5 trepte și, în spațiul verde dintre blocuri, printre copaci, descoperă 3 statui. A patra, un vas ceramic mare, este puțin mai departe.
– Nu rămâne decât să fim detectivi, s-a bucurat Ana și a pornit pe aleea șerpuită.
După ce au găsit statuile, copiii au încercat să descifreze mesajele lor secrete: oare de ce sunt aici? Ce reprezintă? Dacă ar putea vorbi, ce ar spune? Au puteri speciale? Apoi și-au imaginat povestea lor și cum ar putea deveni un portal.
Provocare:
Mai poți descoperi și alte locuri interesante de negăsit pe vreo hartă, adevărate enigme ale cartierului?
Bucla
În tot acest timp, Aurel și Tudor se uitau uimiți la blocurile din jur:
– Nu am mai văzut cetăți atât de înalte!, s-a mirat Tudor. Un sat întreg poate încăpea într-una singură! Și aveți atât de multe! Nu vă rătăciți printre ele?
– Aici suntem în Buclă și totul pare că se repetă: blocurile, aleile, spațiile verzi dintre acestea. Dacă vrem să ne plimbăm, ieșim pe buclă, unde trotuarele sunt atât de largi, încât încape o clasă întreagă înșiruită de-a latul. Ca să descoperim cu adevărat cartierul, ne „pierdem” printre blocuri ca să-i aflăm poveștile.
– Mi-ar plăcea să văd cum trăiesc oamenii în timpul vostru, să văd dacă mai găsesc ceva din vremea mea, a spus Aurel.
– Să continuăm traseul nostru: dacă am plecat din parc, prin buclă vom ajunge tot în parc, i-a încurajat Darius.
Pe rând, copiii au condus trupa pe o bucată de drum și mereu au descoperit altceva:
când au închis ochii ca să audă mai bine sunetele cartierului, cele mai puternice au venit de la mașinării de tot felul. Acestea le erau străine lui Tudor și Aurel. Apoi au recunoscut cântece de păsări, glasuri de copii în apropierea școlilor, dangăt de clopote pe lângă biserici, lătrat de câini. Astfel au simțit o legătură cu prezentul în care aterizaseră întâmplător. Lipsea doar nechezatul cailor…
când au deschis ochii, i-a invadat verdele, în toate nuanțele lui. Pe câmpul de altădată crescuseră nu doar blocuri, ci și o mulțime de copaci și tot soiul de plante. Au găsit mai multe culori printre flori, graffiti, pe fațadele blocurilor și pe hainele trecătorilor. Tudor a fost surprins să-și vadă portretul în picturile murale de pe străzile Romancierilor și Cetatea Histria.
au urmat apoi mirosul ademenitor al covrigilor calzi până la patiseriile din piața Valea Ialomiței. Pe tarabe, verdețurile miroseau ca în cămările de altădată. Mai departe, printre blocuri, au simțit și aromă de tocăniță, vinete coapte și fripturi, cafea și prăjituri.
Tare mult le-ar fi plăcut celor doi să stea de vorbă la o cafea cu oamenii locurilor să afle mai mult despre timpul prezent, un viitor îndepărtat pentru aceștia…
Știați că?
Te-ai întrebat de ce a fost proiectat cartierul în buclă și nu altfel? Dacă te uiți pe harta orașului, vezi că seamănă cu o pizza artizanală, nu prea rotundă? Zonele ca niște felii de pizza sunt mărginite de drumuri care duc în diferite direcții, în țară. În interiorul feliei Drumul Taberei, pentru că nu avea unde să ducă în afara orașului, proiectanții au decis să întoarcă drumul înapoi spre centru sub formă de buclă, unică în București, și un simbol al cartierului.
Provocare:
Alege o temă care te atrage și colecționează tot ce găsești în buclă potrivit cu aceasta: culori, specii de plante sau păsări, picturi murale și graffiti, sunete și muzică, litere sau cuvinte și texte, mirosuri, obiecte, portrete de oameni, întâmplări sau orice altceva. Fotografiază, înregistrează video sau audio, scrie sau desenează, cum preferi. La final, colecția ta va spune una din poveștile cartierului. Care este aceasta? Oare Tudor și Aurel ce ar fi colecționat?
Ascultă cartierul
Alege o direcție. Menține strada sau aleea atât timp cât durează blocul. Cu prima ocazie, schimbă direcția. Continuă să mergi.
Lasă ușor să se relaxeze simțul auzului și urechea să călătorească împreună cu tine. Fii atent la ce auzi. Urmărește ce aude urechea și cu sensibilitatea ta, ca și cum tocmai ai deschis o carte nouă și citești, curios, povestea.
Continuă drept înainte sau nu. Decizia îți aparține. Tot ce ai nevoie să știi este să-ți alegi astfel drumul încât să rămâi continuu între blocuri, nu pe bulevard. Continui să asculți.
Memorizează sunetele cu care te întâlnești. Scrie-le sau înregistrează-te descriindu-le. Adună sunete abstracte, sunetele anotimpului, mici istorii ale oamenilor pe lângă care treci, propriile tale sunete. Oprește-te când simți nevoia să asculți mai pe îndelete sau să notezi ceva.
Alege-ți un sunet și încearcă să-l încorporezi. Nu neapărat să-l produci sau reproduci, ci să-l primești în corp, să-l asculți în întregime, să devii una cu el.
Rămâi în labirintul dintre blocuri. Alege următoarea stradă de parcă întreaga plimbare depinde de alegerea ta. Cu fiecare alegere, renunți la o experiență sonoră. Labirintul devine altul. Spațiul devine altul. Legătura dintre liniște și zgomot alta. Legătura dintre tine și spațiu e fluidă și depinde de ritmul mersului tău. Pășești cu atenție, ca și cum ai de protejat un cristal prețios. Vrei să auzi orice altceva, dar nu sunetul spargerii sale.
Percepi ritmurile vieților ascunse dincolo de geamuri. Imaginează-ți că intri într-un bloc, deschizi ușa, asculți rezonanța scării, urci treptele, deschizi ușa unui apartament și, nevăzut, participi câteva minute la viața celor de acolo. Nu poți vedea nimic, doar asculți. După aceea, ieși și mergi mai departe pe stradă.
Când alegi următoarea stradă sau direcție, o faci jucăuș, pentru că deja te-ai obișnuit cu labirintul. Îl locuiești. Sunetele lui îți acompaniază și organizează pașii.
Dizolvă-te într-un bloc necunoscut, lasă prezența lui să te acapareze și zecile de sunete din el să-ți domine auzul. Le auzi pe toate împreună, pereții sunt inexistenți, oamenii vorbesc, mănâncă, dorm, iar tu auzi tot. Lasă senzația aceasta să se așeze. Respiră adânc, de trei ori. Continuă să mergi.
Ascultă sunetul unei flori. Rămâi lângă ea, imaginează-ți ce aude ea zi de zi, atât timp cât se află pe lume.
Dacă ajungi la bulevard, nu te speria. Ascultă. Sunetele mașinilor acaparează mult din spectrul sonor, dar, distingi, oare, și altceva? Scrie, înregistrează, memorează.
Mergi înapoi, încearcă să-ți amintești pe unde ai venit. Dar, are importanță? Mergi înapoi pe alt drum sau pe același drum. Ascultă ce s-a schimbat. Ascultă ce e la fel.
Amintește-ți cum ți-ai început ziua. Unde ești acum față de locul unde erai dimineață? Unde ești cu corpul, unde ești în interiorul tău, în mijlocul așteptărilor, dorințelor, bucuriilor și tristeților tale? Unde ești pur și simplu. Ascultă-te ca și cum ai fi un cântec nemaiauzit.
Te oprești înainte să ajungi de unde ai plecat. Te oprești înainte de locul unde aleator se încheie plimbarea. Stai. Te așezi pe o bancă. Te sprijini de un arbore. Închizi ochii. Asculți sunetele din jur. Îți asculți respirația. Cu palmele îți netezești ușor îmbrăcămintea, pielea, bijuteriile, firele de păr. Lași fiecare sunet să vibreze. Mergi mai departe. Continuă să asculți și de acum înainte.
Maria Balabaș
Un nou reper
Ajunși pe pod, privirea le-a fost atrasă de sclipirile puternice ale „Stelelor din oțel” de lângă piață. Tudor și Aurel au țâșnit într-acolo, sperând că vor găsi un indiciu. Copiii i-au prins din urmă la ieșirea din parc, ajutându-i să traverseze printre mașinile care treceau în viteză, o noutate absolută pentru ei.
– Este constelația argintie, una din emblemele cartierului nostru, le-a explicat Leti. Oricine stă în zonă o cunoaște, dar nimeni nu-i știe secretul.
Aurel Vlaicu a atins oțelul cercetând stelele cu atenție:
– Razele reflectă lumina ca un instrument astronomic. Ar putea fi un portal, dar pare că îi lipsesc niște piese care să-l pună în funcțiune…
– Mai sunt patru sculpturi ascunse printre blocurile de pe Aleea Săndulești, poate găsim acolo răspunsul. Am primit mai demult această hârtie cu indicii care conduc la ele, a spus încrezător David și a scos un bilet mototolit din rucsac.
– Razele reflectă lumina ca un instrument coapte și fripturi, cafea și prăjituri.
Urmează șarpele împietrit până la zebră. Ia-o la dreapta pe aleea cu nume de floare și mergi până la capăt, unde vei întâlni un copac mare, veșnic verde lângă un bloc cu mozaic tot verde. Ține-o la stânga în lungul blocului până se termină și apoi cotește la dreapta. Mergi de-a lungul șirului de căsuțe învechite cu uși în diferite nuanțe de verde și vei ajunge la un loc de joacă. Ocolește-l prin stânga, urcă 5 trepte și, în spațiul verde dintre blocuri, printre copaci, descoperă 3 statui. A patra, un vas ceramic mare, este puțin mai departe.
– Nu rămâne decât să fim detectivi, s-a bucurat Ana și a pornit pe aleea șerpuită.
După ce au găsit statuile, copiii au încercat să descifreze mesajele lor secrete: oare de ce sunt aici? Ce reprezintă? Dacă ar putea vorbi, ce ar spune? Au puteri speciale? Apoi și-au imaginat povestea lor și cum ar putea deveni un portal.
Provocare:
Mai poți descoperi și alte locuri interesante de negăsit pe vreo hartă, adevărate enigme ale cartierului?